Staţia metro L’ENFANT PLAZA în Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.

On om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul sau strict.

4 minute mai târziu:

Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.

6 minute:

Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.

10 minute:

Un copil de 3 ani se opreşte în faţa muzicianului dar maică-să îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-să îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el intorcand capul din când în când. Lucrul asta se repetă cu mai mulţi copii iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.

45 minute:

Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.

Omul a colectat în total $32.

După o oră:

El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…

Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.

Valoarea medie a biletelor $100.

Povestea este adevărată. Concertul din staţia de mertro, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social asupra percepţiei, gustului şi priorităţilor oamenilor.

Problemele care s-au pus:

* Într-un loc public, la o oră nepotrivită, santem în stare să percepem frumuseţea?
* Ne oprim s-o admirăm?
* Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?

O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta:

Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

2 responses »

  1. shockchat spune:

    da e pacat…cica nimeni nu si-a dat seama…

    Apreciază

  2. Dana spune:

    Pe linga etichetele pe care le punem mai este si predispozitia sau pregatirea pentru ceva anume, spre exemplu am fi pregatiti de o discutie inteligenta daca am intra in aula universitara si mai putin pregatiti daca am merge la cumparaturi, asta e un fel de limitare proprie. Si e pacat ca e asa…si oare chiar nimeni nu a depistat ca nu mediocritate cinta?

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s