Ion Minulescu


Romanţa ultimei seri

Pe buzele-mi roşii port şi-astăzi stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară…
Pe buzele-mi roşii – apusuri de vară –
Port urmele luptei pierdută-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!…

Mi-ai spus într-o seară că-i ultima seară!…
Vai!… Ultima seară ce trist se sfârşea…
Te văd parcă şi-astăzi învinsă,
Culcată,
Pe-aceeaşi arabă şi veche sofa,
Cu pleoapele-nchise,
Cu gura-ncleştată
Şi mâinile-n cruce ca două stindarde
Salvate din focul cetăţii ce arde!…

Sărmană învinsă de însuşi învinsul
Voinţelor tale…
Supremă chemare
Ce-şi pierde zigzagul în gesturi ce mor…
Lumină nocturnă de stea căzătoare…
Pe buzele-mi roşii priveşte stigmatul
Dezastrelor mute din ultima seară
Şi-ascultă-ţi a luptei stridentă chitară
Cum plânge,
Şi-n urmă, cum moare-n palatul
Eternului Mâine
Şi fostului Ieri!…
Sunt glasuri de clopot ce parcă te cheamă
Şi glasuri de ştreanguri ce scârţâie-n vânt…
Un glas de frânghie şi-un glas de aramă
Se zbat împreună,
Şi două sentinţe
Topite sunt parcă-ntr-un singur cuvânt:
„Amantul te minte”…
„Amantul te minte”…
Şi-n viaţă, acelaşi etern Început
E doar profanarea acelor Sfârşituri,
Trăite
Şi-apuse cu cei din trecut!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s