Alegerile parlamentare din RM ne bat la ușă, acestea find așteptate cu sufletul la gură de majoritatea modovenilor. Sunt sigură că mulți vor fi din cei care nu vor merge la vot și vor pretinde că nu le pasă, că ei nu pot schimba nimic, însă atunci cînd va fi ales cine și încotro o să ne ducă țara, ei se vor revolta că restul au făcut o alegere greșită. Cu această ocazie mi-am pus unele întrebări: Ce vrem noi de la alegeri? Ce vor partidele? Ce va fi după alegeri?

Pînă în prezent e clar faptul că candidații s-au despărțit în trei tabere: cei care merg cu UE, cei pro Rusia și cei cărora le e în cot de tot ce se petrece în această țară. Cert e că toți așteaptă să fie bine fără a mișca măcar un deget într-o zi de duminică pentru a vota. Vrem să nu ne dezamăgim, vrem ca țara să înflorească și să trăiască ca-n sînul lui Dumnezeu. Vrem multe dar, suntem gata să facem puțin. Asta vrem noi, electoratul, pe cînd politicienii rîvnesc, ca deobicei, lucruri simple: banii statului, putere și un popor ușor de manipulat.panou-renato-usatii-530x319

În această ordine de idei aș putea spune că totul e pe vechi, aceleași partide, aceeași candidați, aceleași fețe de care moldovenii s-au săturat pînă-n gît, dar ar fi o minciună. În acest an avem pe arena politică un nou candidat pe cît de îndrăgit de unii pe atît de criticat de alții – Renato Usatîi. De aici mai apar alte întrebări: Cine e cu adevărat Renato Usatîi? Ce vrea el? Ce poate oferi el țării?Are partidul lui șanse de cîștig?

STAS-MIHAILOV

 La începutul acestei toamne candidatul în cauză i-a scos din case pe moldoveni în PMAN la cîteva concerte grandioase gratis, care, dacă nu era perioada electorală și nu era Usatîi, aveau să coste sume cosmice. Și iată salvarea moldovenilor – omul care ne face concerte gratis. Interesant, în următorii 4 ani tot intenționează să continue astfel?

48515

Deși doritori de a profita de asemenea ocazie au fost mulți, mai mulți au fost cei care l-au criticat pentru faptul că a cheltuit bani în zadar, pe cînd îi putea dona unor bieți copii orfani. Aceste cuvinte au ajuns pînă la urechile policitianului, el avînd chiar o replică pentru cei care sunt de asemenea opinie: ”Lasă să doneze restul cît am donat eu pînă în prezent și să ajute atîția oameni cîți am ajutat eu, apoi să-mi spună cum să cheltui banii mei”. În așa mod, Renato Usatîi trece de la o extremă la alta, de la concerte în PMAN la Casa de Cultură a USM, unde la întilnirea cu alegătorii s-a autolăudat de nenumărate ori, a promis poporului luna de pe cer și, cel mai important, n-a uitat să-și împroaște oponenții cu noroi. O sală întreagă l-a aplaudat în timp ce acesta critica sistemul de învățămînt, afirmînd că Maia Sandu n-ar trece BAC-ul fără a copia. Reacție normală din partea simpatizanților acestuia. Renato Usatîi nu a uitat să sublinieze faptul că e om cinstit, nu ca restul politicienilor, declarînd la CEC toate veniturile, inclusiv și salariul modest de 2-3 sute de mii de euro pe lună. Partea paradoxală e că oamenii chiar cred în poveștile lui, și îl admiră pentru sinceritatea lui aparentă.

946988_543616275680963_299589306_n

Ca să vezi, o sală plină de “gură cască” care așteaptă mură-n gură niște promisiuni de prosperitate a țării de la un om care dincolo de bani nu are alte competențe pentru a le realiza. Noi vrem economie? Noi vrem cultură? Noi vrem să lichidăm corupția? Noi vrem ori nu să mișcăm țara înainte? Dar Renato Usatîi vrea? Dar Renato Usatîi poate?

Nu bag mîna-n foc că nu vrea și nu poate, dar e el omul potrivit pentru a schimba Moldova? Vorbește despre el la persoana a treia, se crede atotputernic, întrucît promite că-i va pune în închisoare pe politicienii actuali și se crede atotștiutor pentru că prognozează ce se va întîmpla cu el peste cîteva zile, ori mai corect spus, cine și cu ce îi va ponegri numele.

Înțeleg că dacă în Moldova ai cunoscuți peste tot, dacă ai bani cu carul și reclamă cu duiumul și pe placul tuturor, atunci ai șanse să treci pragul de 6% la alegei, dar oare țara noastră chiar merită un asemenea om în Parlament?

Nu sunt clarvăzătoare, așa că nu știu ce va fi cu noi după 30 noiembrie. Știu că actualele partide de la guvernare au făcut cam puțin din ceea ce au promis, astfel încît mulți s-au dezamagit și sunt gata să-l voteze chiar pe Usatîi, că poate măcar el nu o să fure și o să lucreze pentru popor. Actuala guvernare trebuie să se trezească din hibernarea de 3 ani și să lupte pentru a obține votul de încredere a cetățenilor, de altfel la 30 noiembrie ori rămîn cu buza umflată ori vor trece mai departe cam cu scîrț, iar asta nu miroase a bine.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s